12 afgani au fost găsiţi într-un TIR încărcat cu încălţăminte, la frontiera cu Ungaria - Focus Prima TV

12 afgani au fost găsiţi într-un TIR încărcat cu încălţăminte, la frontiera cu Ungaria

Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au prins, luni, 12 migranţi din Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR încărcat cu încălţăminte.

Automarfarul era condus de un cetăţean turc, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, încălţăminte pentru o societate comercială din Elveţia.

“În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, doisprezece cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 şi 27 de ani, majoritatea solicitanţi de azil în ţară noastră”, a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările pentru a stabili dacă şoferul era complice al migranţilor, aceştia din urmă riscând dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share