142 de pompieri români vor pleca vineri într-o nouă misiune de stingere a incendiilor în Grecia

142 de pompieri români vor pleca vineri într-o nouă misiune de stingere a incendiilor în Grecia

142 de pompieri români vor pleca vineri într-o nouă misiune în Grecia. De această dată ei vor acţiona 10 zile în provincia Atica de lângă Atena.

În noua misiune vor participa pompieri care au luptat cu flăcările şi pe insula Evia. Ei vor pleca cu 28 de autovehicule.

„Cu sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel acest modul este format din 142 pompieri salvatori din IGSU şi 15 unităţi subordonate acestuia cu 28 de autospeciale: opt autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă, două microbuze, un autocar şi alte mijloace de sprijin logistic incluzând o dronă”, se arată într-un comunicat al IGSU.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt