190 de mii de români s-au înscris doar ieri

190 de mii de români s-au înscris doar ieri

Românii au luat cu asalt platforma de vaccinare pentru covid- 19, din primele secunde în care aceasta a fost pusă în funcţiune. Ea nu a făcut însă faţă numărului mare de solicitări, iar mulţi dintre oameni au aşteptat ore în şir pentru a se înscrie. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a recunoscut faptul că situaţia a fost evaluată greşit şi că va încerca să remedieze problema în cel mai scurt timp. Doar ieri, s-au programat pentru vaccinare aproximativ 200 de mii de români.

A doua etapă de vaccinare a adus cu ea şi primele probleme. Platforma a fost asaltată de valul mare de români care vor să se imunizeze împotriva Covid-19, iar autorităţile au recunoscut faptul că mai este mult de muncă şi că nu se aşteptau la o astfel de situaţie.

Ministrul a explicat ulterior că a reuşit foarte uşor să-şi încrie părinţii la vaccinare, dar, pentru că mulţi dintre români nu au reuşit să se programeze, va cere STS-ului să remedieze problemele. În Bucureşti s-au ocupat toate locurile pentru vaccinare încă de aseară. Următoarele locuri libere vor fi disponibile abia
peste 20 de zile. Coordonatorul campaniei de vaccinare anticovid, doctorul Valeriu Gheorghiţă, a spus că numărul locurilor este în funcţie de cel al dozelor de vaccin existente. Acesta a recunoscut şi problemele pe care le-a întâmpinat platforma online, dar a zis că acestea au fost remediate imediat.

Tot Valeriu Gheorghiţă spune că până în septembrie ar putea fi vaccinaţi 10 milioane de români. De asemenea, acesta a explicat că până acum s-au vaccinat împotriva Covid-19 aproximativ 167 de mii de persoane care lucrează în sistemul medical, adică peste 67%. Pe lângă acestea, mai sunt porgramaţi încă 42 de mii de angajaţi din sistemul sanitar, iar procentul va ajunge astfel la 85%.

Ministrul Sănătăţii a amintit şi de faptul că persoanlul medical va primi şi bonusuri, ca să informeze, să programeze, dar şi să se asigure că pacienţii vin la vaccinare. De asemenea, el a mai spus că sunt câteva zile de când se lucrează la platforma online şi că aceasta va reveni la normal curând.

Până acum, s-au programat în a doua etapă de vaccinare, 190 de mii de români, dintre care 50 de mii sunt doar din Bucureşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt