24 de copii, victime în accidente

24 de copii, victime în accidente

19 elevi care se aflau într-un microbuz au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie! Totul s-a întâmplat în localitatea suceveană Arbore, acolo unde pompierii au activat planul roşu de intervenţie şi au reuşit să scoată toate victimele în viaţă! Opt dintre elevi au fost transportaţi la spital. Şi în Braşov, 5 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 6 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit de o maşină!

O depăşire pericolasă ar fi putut duce la o tragedie de proporţii. Un microbuz în care se aflau 19 elevi a fost doborât în şanţul de pe marginea drumului, după un impact violent cu un autoturism. În imaginile surprinse pe camera de supraveghere se vede cum o maşină opreşte brusc iar o alta care era în spatele ei încearcă să evite impactul. Moment în care a ajuns pe contrasens şi s-a izbit frontal cu microbuzul care circula regulamentar.

Cei 19 elevi se întorceau acasă de la liceu. Pompierii suceveni au activat planul roşu de intervenţie şi au reuşit să scoată toate persoanele dintre fiare, iar opt persoane au fost transportate la spital. Iar acest caz nu este unul singular. 5 sunt copii cu vârste cuprinse între 1 şi 6 ani au fost transportate la spital şi în urma unui accident care a avut loc pe DN 13, între localităţile Brasov si Feldioara. Imaginile de la locul accidentului sunt terifiante!

Totul s-a întâmplat după ce microbuzul în care se aflau în total 10 persoane a fost izbit violent de o maşină. Printre victime se numără şi şoferul vinovat care se află în stare gravă, intubat! Soferul care conducea microbuzul a fost testat cu etilotestul , însă, nu consumase alcool.

Politia a deschis deja un dosar penal si face in prezent cercetari.

Ancheta în curs va stabili exact în ce condiţii a fost produs accidentul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt