320 de apeluri la Telefonul Copilului în doar două luni

320 de apeluri la Telefonul Copilului în doar două luni

Nu mai puţin de 320 de apeluri s-au dat la Iaşi la Telefonul copilului, 119, în mai puţin de 2 luni. Cele mai multe dintre ele
au fost de la copii, victime ale abuzurilor psihice sau sexuale. Alte apeluri au fost date de rudele sau vecinii unor copii
abuzaţi. Specialiştii de la Protecţia Copilului spun că în 20 dintre aceste cazuri s-a ajuns chiar şi la scoaterea celui mic,
din familia care îl abuza.

Abuzurile asupra copiilor, conform reclamaţiilor la 119 - Telefonul copilului, au loc atât în propria familie, cât şi la
şcoală, pe stradă sau la rude sau la persoana la care se aflau aceştia în plasament, spun specialiştii. Comportamentul
inadecvat faţă de cei mici vine, cred cei mai mulţi oameni, de la suferintele traite în copilărie de adulţii agresori.

Din 5 ianuarie, când a fost operaţionalizată linia specială 119 Telefonul Copilului, la Direcţia pentru Protecţia Copilului,
zilnic sunt primite sesizări cu privire la cazuri de minori victime ale unei forme de abuz.

Reprezentanţii poliţiei spun că este foarte important pentru copii să menţină legătura cu persoane de încredere, în primul
rând cu părinţii lor, cărora să le povestească ceea ce li se întâmplă atât bun, cât şi negativ, în viaţa de zi cu zi.

Efectele negative ale abuzului, care îmbracă diverse forme, se văd la toate nivelurile. Cognitiv, afectiv şi comportamental. Psihologii susţin campaniile care se desfăşoară în unităţile de învăţămînt de pe teritoriul României şi care au ca temă bullyingul, ciberbullyingul, violenţa domestică, traficul de persoane şi nu numai.

În cabinetele psihologilor sau ale psihoterapeuţilor ajung copii cu traume diverse. Multe dintre ele pleacă de la o simplă
glumă, dar apoi se ajunge până la abuzuri extrem de grave, cum sunt cele deja semnalate la Telefonul copilului la numărul 119.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt