4 Iulie, motiv de dublă sărbătoare

4 Iulie, motiv de dublă sărbătoare

Americanii sărbătoresc astăzi Ziua Naţională a Statelor Unite. Pe 4 iulie 1776, SUA a devenit entitate suverană, în urma declarării independenţei celor 13 colonii americane faţă de Regatul Marii Britanii. Evenimentele festive au început deja în mai multe oraşe americane, iar în ajun de sărbătoare, vicepreşedintele american Kamala Harris a făcut apel oamenilor să se vaccineze pentru COVID-19.

Timp de 12 minute, un spectaculos foc de artificii a luminat azi-noapte cerul din oraşul american Chicago. Anul acesta, sărbătoarea are, însă, şi o semnificaţie dublă pentru americani: oamenii sărbătoresc şi independenţa faţă de COVID-19, odată cu relaxarea majorităţii restricţiilor. Încă de pe timpul zilei, sute de oameni s-au strâns pe plajele din Chicago pentru a sărbători în avans, cât şi în zonele special amenajate pentru picnic.

Şi în Oak Lawn, o localitate din statul american Illionis, peste două mii de oameni s-au adunat pe străzi pentru a da startul sărbătorii. O mini-fanfară, mascote şi numeroşi animatori sau numărat printre cei care au destins atmosfera şi au adus zâmbete pe chipul copiilor.

În timpul unei vizite în Las Vegas, vicepreşedintele american Kamala Harris şi-a îndemnat compatrioţii să se vaccineze împotriva COVID-19. De asemenea, aceasta a menţionat că sărbătoarea americană este un prilej bun de revedere cu cei dragi după luni întregi de restricţii antiepidemice provocate de COVID-19.

Ziua Americii este sărbătorită cu mare fast, iar cetăţenii flutură cu mândrie drapelul naţional al statului lor. Printre produsele care nu lipsesc de pe masa americanilor în această zi se numără hamburgerii, hot-dogii, porumbul copt, plăcinta cu mere şi limonada.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt