76,99% dintre elevi merg de luni la şcoală, la Botoşani. S-a trecut de scenariul roşu

76,99% dintre elevi merg de luni la şcoală, la Botoşani. S-a trecut de scenariul roşu
Digi24

Nicio şcoală din judeţul Botoşani nu se va mai afla, de luni, în scenariul 3, astfel încât toţi elevii din ciclul preşcolar şi ciclul primar, dar şi toţi elevii din anii terminali vor merge la şcoală fizic, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).

Astfel, din totalul celor 478 de unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani, 297 vor funcţiona în scenariu verde, care presupune prezenţa fizică la şcoală a tuturor elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar. Printre acestea se află şi grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiul Dorohoi, în condiţiile în care rata de infectare a scăzut sub un caz la 1.000 de locuitori.

Alte 181 de unităţi de învăţământ îşi vor desfăşura activitatea după scenariul al doilea, cu prezenţa fizică la şcoală a preşcolarilor, elevilor din clasele I-IV şi a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a.

În aceste condiţii, din totalul celor 62.721 de elevi din judeţul Botoşani, 48.286, adică 76,99%, vor avea prezenţă fizică la şcoală, iar 14.435, ceea ce reprezintă 23,01%, vor desfăşura activitatea şcolară online. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt