A 84-a zi de război

A 84-a zi de război

Evacuarea ultimilor apărători ai uzinei Azvostal continuă, a anunţat Volodimir Zelenski. Soarta militarilor deja evacuaţi
rămâne însă incertă. Deşi ministrul ucrainean al Apărării susţine că va exista un schimb de prizonieri , oficialii ruşi susţin că soldaţii ucraineni ar putea fi judecaţi în Rusia. În timp ce negocierile continuă, ruşii încearcă să avanseze în zona de est a Ucrainei.

Deşi mesajul preşedintelui Ucrainei este unul de susţinere pentru poporul său, rudele militarilor aflaţi încă în uzina
Azovstal se tem pentru viaţa celor dragi.

Între timp, atacurile ruşilor continuă. Serviciul de Stat de Urgenţă al Ucrainei a anunţat că noaptea trecută, o pădure
din zona Cernobîlului a luat foc. 4 unităţi de pompieri au ajuns la faţa locului pentru a stinge incendiul.

Între timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că un focar de holeră este posibil să iziucnească oricând în Mariupol . Şi asta pentru că apa contaminată din camalizări ar fi fost amestecată cu apa potabilă. Experţii avertizază că până la sfârştului anului, aproximativ 10,000 de oameni ar putea muri din cauza lipsei apei potabile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat şi fapul că , de la îneputul războiului, aproximativ 266 de unităţi medicale au
fost distruse.

Distrugere este în continuare cuvântul de ordine în Ucraina. Ruşi au început să îşi intensifice atacurile în Herson şi
Zaporojie, oraşe în care încearcă să avanseze.

Forţele ucrainene au distrus 2 depozite de muniţie ale ruşilor şi au lovit 15 ţinte ale acestora. Printre ele se numără 11
drone şi 4 rachete de croazieră

În curusl nopţii, ruşii au bombardat oraşul Dnipro. În urma atacului, mai multe clădiri au fost distruse.

În zonele de unde ruşii s-au retras au început investigaţiile masacrului comise de ruşi. Curtea Penală Internaţională a
trimis în Ucraina cea mai mare delegaţie de experţi din istorie în vederea anchetării crimelor de război. De asemenea,
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că România va interveni în favoarea Ucrianei la Curtea Internaţioanală de
Justiţie.

În cea mai recentă convorbire Emmanuel Macron i-a transmis lui Volodimir Zelenski faptul că livrările de arme din
Franţa către Ucraina se vor intensifica.

Soţii Zelenski au fost văzuţi pentru prima dată împreună, de la începerea războiului. Olena şi Volodimir Zelenski au
participat la înmormântarea primului preşedinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk. Soţia preşedintelui ucrainean a declarat în
urmă cu o lună că reuşeste să vorbească doar la telefon cu soţul ei, de când a început invazia rusă. În imaginile apărute pe reţele sociale, cei doi au apărut calmi, dar vizibil epuizaţi de evenimentele dramatice din ultimele luni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt