A căzut cu tractorul într-un canal de irigaţii

A căzut cu tractorul într-un canal de irigaţii

Un bărbat de 54 de ani din judeţul Dolj a decedat, sâmbătă, după ce a căzut cu tractorul într-un canal de irigaţii în extravilanul localităţii Moţăţei Gară.

"Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a căzut cu tractorul într-un canal de irigaţii. Din primele cercetări au stabilit că bărbatul în cauză, în timp ce se afla în extravilanul localităţii Moţăţei Gară, în apropierea unei staţii de irigaţii, unde efectua lucrări agricole cu tractorul, ar fi căzut cu tractorul într-un canal. La faţa locului s-au prezentat doi scafandri din cadrul ISU Dolj care, în urma căutărilor, l-au găsit pe bărbatul în cauză şi l-au scos din canalul de irigaţii. Din păcate, deşi bărbatul a fost resuscitat de către personalul medical aflat la faţa locului, a fost declarat decesul acestuia", au informat reprezentanţii IPJ şi ISU Dolj.

Între timp a fost recuperat şi tractorul din canal. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt