A cincea parte a omenirii, ameninţată de o tragedie fără precedent. Speranţa la China şi Rusia. Şi la decizia OMS

A cincea parte a omenirii, ameninţată de o tragedie fără precedent. Speranţa la China şi Rusia. Şi la decizia OMS

India, ţara-continent posesoare de arsenal nuclear şi prezentată drept „laboratorul farmaceutic uriaş al omenirii“, cu ai săi aproape 1.400.000.000 de locuitori, se află acum pradă unei tragedii uriaşe produse de tulpinile extrem de virulente de SARS-CoV-2 care par să se dezvolte şi acum în ritm accentuat şi aflate în continuă mutaţie.

Ce înseamnă acolo „criză sanitară majoră“: peste 220.000 decese recenzate şi aproape 18 milioane de contaminări, dintre care un număr de 360.960 de noi cazuri în doar 24 de ore. Imaginea incredibilă a unui dezastru care depăşeşte orice proiecţie a militarilor pentru ceea ce ar putea fi un dezastru militar extrem provocat de un conflict deschis de mare intensitate în care să fie folosit armament convenţional. Bilanţul total, până acum, depăşeşte numărul de 200.000 de victime, dar asta doar din statisticile oficiale care sintetizează informaţiile din zonele unde au putut ajunge serviciile de intervenţie. A fost consemnat şi un bilanţ similar cu cel de război: 3.292 de victime în 24 de ore.

Afla mai multe despreamenintarecovidmutatienuclear
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt