A crescut numărul cazurilor de tuberculoză cu 25%

A crescut numărul cazurilor de tuberculoză cu 25%

Iaşiul se confruntă de ceva vreme cu o creştere îngrijorătoare, de peste 25 la sută, a numărului de cazuri de
tuberculoză. Dintre acestea, 70 la sută sunt grave şi foarte grave, cu… găuri în plămâni. Compartimentul destinat
pacienţilor cu această boală, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, a funcţionat continuu, chiar şi când au fost vârfuri ale pandemiei. Medicii susţin că tuberculoza este o boală mult mai gravă decât Covid 19 şi fac apel la testare şi la stabilirea unui diagostic cât mai rapid şi eficient.

Creşterea numărului de cazuri de tuberculoză a început să fie observată o dată cu relaxarea măsurilor luate de autorităţi. Tot mai multe persoane cu afecţiuni respiratorii grave au ajuns la spital. Tuberculoza este o boală infecţioasă care atacă plămânii, dar poate afecta şi alte părţi ale corpului ca pleura, rinichii, pielea, ochii şi altele. Se transmite prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC tuşesc, strănută sau elimină spută.

Posibilele complicaţii respiratorii, dar şi frica de moarte, i-a determinat pe ieşeni să meargă la spital pentru investigaţii amănunţite.

În 2020 au fost puţine cazuri de tuberculoză la Iaşi, dar în acest an creşterea este alarmantă, mai ales la cei mici, spun medicii.

Tuberculoza este întâlnită în România mai frecvent decât în alte ţări ale Uniunii Europene. Se estimează că apar în medie 130 de cazuri la o sută de mii de locuitori, faţă de media europeană de circa 30 bolnavi la suta de mii de locuitori. În România sunt aproximativ 30 de mii de bolnavi în toată ţara.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt