A fost găsit trupul bărbatului care şi-ar fi înecat cei doi copii în lacul Răcăciuni

A fost găsit trupul bărbatului care şi-ar fi înecat cei doi copii în lacul Răcăciuni

Pompierii din cadrul ISU Bacău au găsit, miercuri, trupul bărbatului care duminică şi-ar fi înecat cei doi copii în lacul Răcăciuni şi apoi s-ar fi sinucis.

"A fost găsit trupul bărbatului", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.

Cadavrul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Căutările bărbatului s-au desfăşurat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, după ce duminică a fost deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunea de omor calificat, în cazul celor doi minori înecaţi de propriul tată.

"Prin ordonanţa procurorului s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, în forma violenţei în familie. Concluziile preliminare medico-legale au stabilit că decesul celor două victime s-a produs prin înec în apă. Cercetările penale continuă în vederea depistării şi prinderii autorului, dar şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a intervenit decesul celor două victime", preciza, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, la 112, de mama copiilor, care le-a spus că cei doi minori au fost luaţi de tatăl lor care a ameninţat că se va sinucide împreună cu aceştia.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt