A fost sesizată și protecția copilului - Focus Prima TV

A fost sesizată și protecția copilului

Proprietarul armei care a dus la moartea accidentală a unui copil de cinci ani a fost arestat preventiv, pentru ucidere din culpă. Vă amintesc – în urmă cu două zile, un băiat de opt ani și-a împușcat mortal frățiorul cu arma unui prieten al familiei. Directia pentru protecția copilului a fost și ea sesizată în acest caz.

Magistrații au stabili că pădurarul din Târgu Mureș, deținătorul legal al armei letale cu aer comprimat cu care a
fost împușcat copilul de 5 ani, a încălcat mai multe legi , așa că au decis arestarea lui preventivă

Anchetatorii încearcă acum să afle toate circumstanțele tragediei. Ei au au sesizat și Protecția Copilului Mureș.

Copilul de 8 ani va fi ajutat de cei de la Protecția Copilului pentru a trece peste drama morții fratelui său.

Specialiștii cred că jocurile de pe internet, care sunt din ce în ce mai violente, măresc agresivitatea copiilor care le joacă. În același timp, copiii ajung să nu mai discearnă între realitate și virtual

Bărbatul arestat este șef de district la ocolul silvic din Mureș și surse din anchetă spun că acesta se afla in timpul liber. Mai mult decât atât, arma pe care a dus-o la picnic, acolo unde se aflau parintii dar și cei doi copii, nu era arma ocolului silvic. Era proprietate personală, o armă neletală, de agrement, cu compresie.

Total
0
Shares
Total
0
Share