A început febra cazării studenţilor în cămine

A început febra cazării studenţilor în cămine

Studenţii se pregătesc de noul an universitar, iar prima grijă este să-şi găsească un loc unde să stea. Cum chiriile sunt mari, pentru mulţi singura varianta este locul în cămin. Încărcaţi de bagaje şi vizibil emoţionaţi, bobocii de la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Iaşi şi-au luat azi camerele în primire.

Iustin a venit la Iaşi împreună cu mama sa. A ales căminul pentru că nu-şi permite chiria la o garsonieră. În schimb, Nicoleta a venit singură şi cu multe bagaje. Georgiana este una dintre veteranele căminului şi, în timp, a reuşit să îşi amenajeze camera după placul inimii.

Reprezentanţii Universităţii spun că, de la an la an, tot mai mulţi studenţi aleg căminul. Din fericire, aproape toate solicitările sunt rezolvate.

Preţul unui loc la cămin variază între 350 şi 500 de lei pe lună, în functie de conditiile de cazare. Cele mai mari scumpe camere sunt cele cu două locuri şi baie proprie. Săptămâna viitoare, şi celelalte universităţi de stat şi private din Iaşi, dar şi din ţară vor începe să-şi cazeze studenţii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt