Scene șocante au avut loc în statul american Washington! O mașină a poliției a intrat în plin într-un grup de oameni care asistau la o cursă ilegală organizată pe străzile orașului Tacoma. Cel puțin o persoană a fost rănită în urma impactului. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
În imaginile filmate de un martor se vede cum mașina poliției intră cu viteză într-un grup de aproximativ de 30 de persoane. La scurt timp după eveniment, autoritățile au prezentat și versiunea oficială a evenimentelor. Participanții la cursa ilegală de mașini ar fi devenit violenți și ar fi bătut cu pumnii în geamurile autospecialei de poliție. Speriat că viața îi este pusă în pericol, agentul a accelerat direct spre
mulțime.