A murit doctorul care l-a tratat pe Navalnîi

A murit doctorul care l-a tratat pe Navalnîi

O nouă controversă a apărut în jurul lui Aleksei Navalnîi: doctorul rus care l-a tratat pentru otrăvire a murit în condiţii suspecte. Chemat din nou în faţa judecătorilor…cu o altă acuzaţie de data aceasta, Navalnîi a transmis un mesaj dur magistraţilor în timp ce lideri europeni cer eliberarea imediată a acestuia din închisoare.

Medicul şef-adjunct Serghei Maximishin deţinea cea mai înaltă funcţie în cadrul spitalului din Omsk, locul unde Aleksei Navalnîi a fost tratat imediat după otrăvire. În momentul internării lui Navalnîi, doctorul în vârstă de 55 de ani nu a oferit nicio informaţie presei ruse legată de starea de sănătate a opozantului. Anunţul decesului său a fost făcut de conducerea spitalului într-un comunicat, fără să fie precizată,
însă, cauza morţii.

La doar trei zile de la condamnarea la închisoare, Aleksei Navalnîi a fost chemat din nou în instanţă. De data aceasta este acuzat pentru defăimarea unui veteran de război care a apărut într-un videoclip promoţional pentru mandatul preşedintelui Vladimir Putin.

În cadrul unei întâlniri cu ministrul de externe al Rusiei, şeful diplomaţiei europene, Joseph Borrell, a cerut eliberarea lui Navalnîi şi lansarea unei anchetei în ceea ce priveşte otrăvirea sa.

Statul rus nu a recunoscut niciodată că Aleksei Navalnîi a supus unei tentative de asasinat şi nu a acceptat analizele laboratorarelor europene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt