Accident grav pe DN5. Trei tineri răniţi

Accident grav pe DN5. Trei tineri răniţi

Trei tineri au fost transportaţi, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea drumului pe DN 5, la ieşirea din municipiu.

"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 5, în zona Andaluzia, pe sensul de mers spre Bucureşti, după ce un autoturism a fost implicat într-un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ", a declarat purtătorul de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit autoturismul în afara părţii carosabile, unde intrase frontal într-un copac.

Dintre cele patru persoane care se aflau în autoturism, şoferul de 26 de ani, o tânără de 24 de ani şi un alt pasager de 27 de ani au fost preluaţi de echipajele SMURD şi cele ale SAJ şi transportaţi la spital.

Cel de-al patrulea pasager, tot un bărbat, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii asigură măsurile PSI la locul evenimentului.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile producerii accidentului.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt