Alegeri parlamentare 2020: Cea mai slabă prezenţă din istoria alegerilor / Prezenţă la vot de 31,11% cu o oră înainte de închiderea urnelor, mai scăzută cu aproape cinci procente decât acum patru ani

Alegeri parlamentare 2020: Cea mai slabă prezenţă din istoria alegerilor / Prezenţă la vot de 31,11% cu o oră înainte de închiderea urnelor, mai scăzută cu aproape cinci procente decât acum patru ani

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare 2020 care au loc duminică, 6 decembrie, este mai scăzută decât în urmă cu patru ani. Dacă acest trend se păstrează până la închiderea urnelor, alegerile parlamentare din acest an vor fi cele cu cea mai scăzută prezenţă din ultimii 31 de ani. Primele rezultate ale alegerilor parlamentare 2020 vor fi cele exit-poll şi vor fi publicate la ora 21.00, după închiderea urnelor.

21.00 Peste 256.000 de români din diaspora au votat la alegerile parlamentare

20.00 Până la această oră prezenţa la vot la alegerile parlamentare 2020 este de 31,11%. La alegerile parlamentare din decembrie 2016, prezenţa la vot la aceeaşi oră era de 36,93%.

19:54Prezenţa la vot la alegerile parlamentare 2020 a ajuns la 116,27% în secţia 356 Perteşti din comuna vâlceană Roşiile.

19:00 Prezenţa la vot la alegerile parlamentare 2020 este la această oră este de 29,80%. La alegerile parlamentare din 2016 la aceeaşi oră prezenţa la vot era de 36,93%.

18.38 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a votat duminică la alegerile parlamentare 2020 la o şcoală din Bucureşti. El a împărţit iconiţe celor prezenţi.

18.07Cum se văd alegerile parlamentare 2020 în presa străină

18.00Prezenţa la vot la alegerile parlamentare 2020 este la această oră de 27,92%, mai mică cu aproape şapte procente decât în urmă cu patru ani când s-a inregistrat o prezenţă de 34,39%.

17:52Rezultatele exit-poll ale alegerilor parlamentare 2020 vor fi comentate într-o ediţie specială HotNews LIVE, începând cu ora 20.30, de jurnaliştii Clarice Dinu şi Gabriel Bejan, alături de realizatorul şi jurnalistul Dragoş Muşat (Tetelu).

17:35 Prezenţa scăzută la alegerile parlamentare 2020 va avea ca rezultat un parlament cu cea mai scăzută legitimitate, avertizează USR-PLUS. Alianţa face apel către români să meargă la vot.

17:00 Prezenţa la vot la această oră este de 25.30%, cu aproape cinci procente mai mică decât la alegerile parlamentare de acum patru ani, când până la ora 17.00 votaseră 30,75% dintre alegători. Prezenţa la alegerile parlamentare 2020 a depăşit 30% în Mehedinţi(35,31%), Teleorman(31,35%), Olt(31,06%), Gorj(30,41%). În Bucureşti votaseră până la această oră 24,48%.

16:00 Prezenţa la alegerile parlamentare 2020 este de 22,43% până la această oră. La alegerile din decembrie 2016, la aceeaşi oră prezenţa la vot era de 27,07%Mehedinţi rămâne în topul prezenţei la vot la alegerile parlamentare 2020 cu 31,66%. Cei mai puţini români care au mers la vot sunt cei din Vaslui, 17,44%. În Bucureşti, până la la ora 16.00, votaseră 22,04%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt