Am renunţat la programul-pilot de pe acoperişul Teatrului Naţional

Am renunţat la programul-pilot de pe acoperişul Teatrului Naţional

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat, marţi, că s-a renunţat la proiectul-pilot outdoor programat să se desfăşoare pe acoperişul Teatrului Naţional din Bucureşti, deoarece accesul la acest spaţiu se face exclusiv cu liftul.

"Vom face şi noi două programe-pilot, undeva la jumătatea lunii mai. Avem ca reper data de 15 mai. De fapt, programul-pilot va avea trei braţe: două indoor, unul outdoor. Iniţial noi ne propusesem să facem şi pe zona de teatru outdoor, afară, dar am renunţat la proiectul pe care-l gândeam pe acoperişul Teatrului Naţional, unde e amenajat un amfiteatru, din cauza accesului, care se face exclusiv cu liftul. (...) Trebuie gândite foarte bine accesul şi ieşirea de la aceste evenimente pentru a elimina complet riscul. Şi, atunci, am renunţat la proiectul outdoor de la TNB şi am păstrat componenta indoor pe teatru şi componenta pe indoor şi outdoor la Opera Română", a declarat ministrul Gheorghiu, la Canal 33.

Potrivit ministrului, la ONB se va organiza un concert în Sala Mare, la care vor participa doar persoane vaccinate anti-COVID şi nu va purta nimeni mască de protecţie sanitară, "decât dacă va dori cineva în mod expres".

"Nu poţi obliga pe cineva să nu poarte, dar va fi fără obligativitatea de a purta mască. Tocmai pentru a da un bun exemplu voi participa şi eu. Am şi promisiunea premierului că ne va fi alături. Aşadar, toate aceste lucruri se întâmplă tocmai pentru a fi pregătiţi ca de la 1 iunie să începem drumul spre revenirea la normalitate", a explicat Gheorghiu.

În opinia sa, artiştii ar trebui să se "implice" în campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt