Ambasada americană la Bagdad a fost atacată cu rachete

Ambasada americană la Bagdad a fost atacată cu rachete

Cel puţin două rachete de tip Katiuşa au fost trase joi către ambasada americană la Bagdad, dar au fost doborâte înainte de a atinge ţinta şi nu au făcut victime, au declarat agenţiei Reuters doi oficiali militari irakieni.

Conform surselor, care au dorit să li se păstreze anonimatul, nu s-au înregistrat nici daune materiale.

Nu este primul atac de anul acesta asupra unor baze sau instalaţii din Irak unde se află militari sau diplomaţi americani. Statele Unite acuză de astfel de acţiuni miliţiile susţinute de Iran, care au lansat în ultimii ani zeci de atacuri, majoritatea fără succes.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt