Amendă de 5.000 de lei, pentru praful produs în urma demolării unei clădiri din Capitală

Amendă de 5.000 de lei, pentru praful produs în urma demolării unei clădiri din Capitală

O firmă care a dărâmat pereţii unei clădiri fără măsurile necesare pentru a preveni răspândirea prafului a fost amendată de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti cu 5.000 de lei, valoarea maximă prevăzută de lege.

"Un nor de praf a acoperit, ieri, la prânz, o parte a Bulevardului Ferdinand din Sectorul 2 al Capitalei. Nu a fost nici praf saharian, nici praf produs de vreun alt fenomen meteorologic. Pulberea ridicată în atmosferă, care făcea aerul irespirabil, provenea din dărâmarea pereţilor unei clădiri aflată în curs de demolare. După identificarea reprezentantului firmei executante a lucrării, inspectorii Serviciului Control Ecologie şi Protecţia Mediului din cadrul DGPLCMB au dispus sancţionarea contravenţională a acestuia cu 5.000 de lei, amenda maximă prevăzută de lege", a informat Poliţia Locală Bucureşti, într-o postare pe Facebook.

În Capitală, execuţia lucrărilor de construcţii este reglementată în "Brevetul verde" - act normativ emis de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acesta prevede obligativitatea celor care demolează sau construiesc imobile de a executa lucrările "fără a se produce praf (lucru sub perdea de apă, stropirea căilor de acces, a stivelor de materiale, mai ales în condiţii de vreme uscată), iar activitatea execuţiei lucrării se consideră încheiată numai după ce suprafaţa pe care s-a lucrat este adusă la starea iniţială, curăţată şi spălată".

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt