Amenzi de peste 400.000 lei în perioada sărbătorilor – Focus Prima TV

Amenzi de peste 400.000 lei în perioada sărbătorilor

În cea de-a doua etapă a controalelor tematice, desfășurate în perioada 13-27 decembrie de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 1.866 de obiective.

Controalele au vizat: 1.014 unităţi de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală (măcelarii, carmangerii, magazine alimentare, supermarketuri, depozite, pieţe agroalimentare), 375 de unităţi de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare de non-animală, 378 de unităţi de alimenţie publică (restaurante, pensiuni, fast food etc.), 35 de unităţi de abatorizare și 64 de unităţi de procesare (carne, peşte, lapte, miere, produse de morărit/panificatie.).

De asemenea, au fost realizate 625 de acțiuni de control în trafic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene și Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum și respectarea restricțiilor sanitare veterinare impuse pentru mișcarea porcinelor din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de focare active de pestă porcină africană.

Total
0
Shares
Total
0
Share