Amenzi de zeci de mii de lei pentru petreceri clandestine

Amenzi de zeci de mii de lei pentru petreceri clandestine

Oficial, românii au interzis la petreceri! Neoficial însă, de cele mai multe ori încalcă regulile. Aşa s-a întâmplat şi azi noapte când poliţiştii au dat amenzi de zeci de mii de lei după ce au oprit nu mai putin de 4 petreceri clandestine.

Amenzi pe bandă rulantă s-au dat, aseară, la Constanţa. Astfel, patronul unui local din centrul vechi a fost nevoit să scoată din buzunar două mii de lei pentru găzduirea unei petreceri cu zeci de invitaţi. Cu aceiaşi sumă a fost amendat şi organizatorul evenimentului. La Constanţa, rata de infectare este de peste 3 la mia de locuitori, iar restaurantele ar trebui să fie închise.

În localitatea Băleni, din judeţul Dâmboviţa, poliţiştii au spart petrecere de majorat organizată clandestin, la care au participat aproape cincizeci de invitaţi. Fără mască de protecţie şi fără să păstreze distanţa socială, cei 44 de participanţi au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o mie de lei fiecare, iar administratorul sălii private, unde avea loc evenimentul, a fost amendat cu 10 mii de lei.

20 de sancţiuni în valoare de 8500 de lei au dat jandarmii din Arges în urma verificărilor respectării măsurilor antiCovid. La un restaurant din municipiul Piteşti avea loc o petrecere privată la care participau 20 de persoane. Administratorul restaurantului a fost sancţionat cu o amendă de 2000 de lei, iar petrecerea a fost întreruptă şi participanţii trimişi acasă. Aproape 20 de mii de lei au plătit cei 27 de participanţi la o petrecere de apartament din Cluj, după ce vecinii au sesizat poliţia. În plus, autorităţile fac cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Afla mai multe despreamenzipetreceripolitietop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt