ANAF are de recuperat de la firme şi populaţie datorii de 2,26 miliarde lei rezultate din facilitatea fiscală de amânare la plată de anul trecut şi pentru care nu a fost accesat mecanismul de eşalonare simplificată

ANAF are de recuperat de la firme şi populaţie datorii de 2,26 miliarde lei rezultate din facilitatea fiscală de amânare la plată de anul trecut şi pentru care nu a fost accesat mecanismul de eşalonare simplificată

Firmele şi populaţia aveau de plată, la finele lunii martie, 12,76 miliarde de lei din sumele amânate în perioada 21 martie 2020 - 25 decembrie 2020, potrivit informaţiilor Profit.ro. În intervalul respectiv, Guvernul a permis amânarea achitării obligaţiilor fiscale fără dobânzi, penalităţi sau executare silită. Potrivit celor mai recente declaraţii ale oficialilor ANAF, datorii totale de peste 10,5 miliarde lei au fost introduse până în martie în mecanismul de eşalonare simplificată. Rămân astfel datorii de 2,26 miliarde lei care nu sunt prinse în mecanismul de eşalonare simplificată şi pe care ANAF va trebui să le recupereze. Data până la care pot fi depuse cereri pentru accesarea mecanismului de eşalonare simplificată pentru aceste datorii a fost extinsă până la 30 septembrie, dar, având în vedere că aceşti contribuabili nu au accesat facilitatea de eşalonare în primele trei luni, este puţin probabil să o facă în continuare şi ar putea ajunge, în cele din urmă, la executare pentru recuperarea datoriilor la stat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt