ANAF vinde imobilul celui mai cunoscut terorist al României

ANAF vinde imobilul celui mai cunoscut terorist al României

ANAF încearcă să vândă un apartament al celui mai cunoscut terorist al României, omul de afaceri sirian Omar
Hayssam. Statul român nu a reuşit nici până în ziua de astăzi să recupereze prejudiciul din dosarul răpirii celor 3 jurnalişti români, din 2005, în Irak. 30 de mii de dolari este suma pe care Hayssam o datorează.

ANAF-ul face o nouă încercare de a recupera banii pe care Omar Hayssam îi datorează statului şi a scos iar la licitaţie vila în care acesta şi fosta soţie aveau domiciliul oficial. Deşi imobilul valorează în jur de o jumătate de milion de euro, preţul de pornire stabilit a fost redus faţă de prima oară când a fost scos la licitaţie.

Administratorull barului care funcţionează la adresa respectivă a refuzat să ne de vreo informaţie legată de
situaţia imobilului.

Printre creditorii imobilului scos la licitaţie de ANAF se află statul, prin intermediul mai multor instituţii, Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei 3 jurnalişti răpiţi în Irak în 2005, reprezentat de un executor judecătoresc şi Mahomed Yassin. Hayssam execută în prezent o condamnare definitivă la 24 de ani de închisoare, rezultată din contopirea pedepsei de 20 de ani din dosarul răpirii jurnaliştilor, cu cele din alte dosare de delapidare şi înşelăciune.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt