Anchetă în Gorj. 27 de câini găsiţi morţi şi abandonaţi

Anchetă în Gorj. 27 de câini găsiţi morţi şi abandonaţi

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Gorj au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care 27 de câini, între care 19 sunt pui, ar fi fost ucişi şi abandonaţi apoi, în saci de plastic, pe marginea unei râpe din zona Câmpuşel, în Parcul Naţional Retezat, a informat, vineri, IPJ Gorj.

Cadavrele câinilor au fost transportate la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj în vederea efectuării necropsiilor.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere cu intenţie, fără drept, a animalelor.

Cazul a fost investigat iniţial de poliţiştii de la Biroul Protecţia Animalelor Hunedoara care s-au sesizat joi după ce, pe o reţea de socializare, au fost difuzate informaţii cu privire la uciderea intenţionată, fără drept, a mai multor câini, cadavrele acestora fiind abandonate într-o zonă împădurită, în apropiere de oraşul Uricani, la Câmpuşel.

Poliţiştii au început imediat verificările în teren pentru a stabili circumstanţele în care au fost omorâte animalele şi pentru identificarea prezumtivilor autori ai faptei, fiind solicitat şi sprijinul specialiştilor din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare.

Deoarece locul în care se aflau animalele este situat pe raza judeţului Gorj, ancheta a fost preluată de poliţiştii din cadrul IPJ Gorj. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt