And Just Like That… Surprizele de pe covorul roşu la premiera anului

And Just Like That… Surprizele de pe covorul roşu la premiera anului

Premiera And Just Like That…, continuarea unuia dintre cele mai populare seriale TV din toate timpurile, Sex and the City, a avut loc la New York, la Muzeul de Artă Modernă, dar şi pe HBO. Dacă ai văzut deja cele două episoade lansate, atunci ştii, cu siguranţă, că Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon şi Kristin Davis şi-au reluat iconicele roluri, Carrie, Miranda şi Charlotte, în vreme ce Kim Catrall nu s-a mai întors alături de colegele ei pentru a o interpreta pe Samantha.

Dintre cei care au făcut parte din vechea distribuţie a serialului lansat în 1998, însă, mulţi s-au întors, ceea ce înseamnă că îi vei vedea din nou, în And Just Like That…, pe Chris Noth în rolul lui Big, pe regretatul Willie Garson, care a murit în timpul filmărilor, în rolul îndrăgitului Stanford, şi pe Mario Cantone drept Anthony, soţul lui, dar şi pe David Eigenberg, care se întoarce la rolul lui Steve.

Între timp, producătorii au anunţat şi că distribuţiei And Just Like That… i se vor alătura nume noi, printre care Sara Ramirez, pe care o ştii din Grey’s Anatomy, în rolul şefei lui Carrie, Nicole Ari Parker, Karen Pittman, care apare încă din primul episod drept profesoara Mirandei, şi alţii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt