Angela Merkel, vizită de adio la Casa Albă

Angela Merkel, vizită de adio la Casa Albă

Preşedintele american Joe Biden o primeşte joi, la Casa Albă, pe cancelara germană Angela Merkel, aflată la sfârşitul mandatului.

Angela Merkel se va afla astăzi în capitala SUA pentru a se întâlni cu Joe Biden, după ce ea s-a tot întâlnit cu preşedinţi americani vreme de trei administraţii, în aceşti 16 ani în care a dominat politica Germaniei (şi a Europei). Cei doi politicieni se cunosc bine, din perioada celor două mandate de vice-preşedinte ale lui Biden dar acum, în timp ce Joe Biden se află la începutul primului său mandat prezidenţial, Merkel se pregăteşte să se retragă din viaţa politică activă după alegerile generale germane din septembrie, la care nici nu mai candidează. În timpul discuţiilor de la Casa Albă se aşteaptă să fie subliniate continuitatea şi stabilitatea relaţiilor germano-americane, care au trecut prin patru ani foarte tensionaţi în timpul administraţiei Trump.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt