ANI sesizează Parchetul în cazul fostului director al RATB Adrian Sorin Mihail pentru conflict de interese

ANI sesizează Parchetul în cazul fostului director al RATB Adrian Sorin Mihail pentru conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Adrian Sorin Mihail, fost director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti - RATB (actuala Societate de Transport Bucureşti - STB).

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Adrian Sorin Mihail a infracţiunii de conflict de interese (text în vigoare până la data de 28.07.2017), prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu aferente funcţiei de director general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (fiind suspendat din funcţia de şef serviciu în cadrul Serviciului Programare), a îndeplinit acte prin care a obţinut direct un folos patrimonial pentru sine, respectiv a semnat o hotărâre prin care s-a adoptat încetarea suspendării din funcţia de şef serviciu şi totodată numirea sa într-o funcţie superioară (inginer şef) în cadrul Direcţiei Exploatare.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt