ANM a emis un cod portocaliu de ninsori puternice în 14 judeţe, valabil până sâmbătă. Ploi în aproape toată ţara

ANM a emis un cod portocaliu de ninsori puternice în 14 judeţe, valabil până sâmbătă. Ploi în aproape toată ţara

Vremea rea, sub formă de ploi şi ninsori, continuă în toată ţara, anunţă ANM. Meteorologii au emis mai multe alerte meteo până sâmbătă, între care un Cod portocaliu de ninsori abundente pentru zona montană din 14 judeţe. Aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării de joi. La munte va ninge, în sudul Banatului, în Transilvania, în Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei precum şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul miercuri ora 10:00 - joi ora 06:00, vor fi precipitaţii în zonele montane şi submontane, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania şi se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15…25 l/mp şi izolat 30 l/mp. La munte va ninge, iar în Transilvania şi în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Local, vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar în zona de munte, la peste 1500 m altitudine, temporar va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Pe intervale mai scurte de timp, intensificări ale vântului vor fi şi în Banat, Crişana, sud-vestul Olteniei şi nord-estul Munteniei, cu viteze în general de 50...60 km/h.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt