Aproape 18 milioane de persoane au primit o doză booster de vaccin anti-COVID în Argentina - Focus Prima TV

Aproape 18 milioane de persoane au primit o doză booster de vaccin anti-COVID în Argentina

Aproape 18 milioane de argentinieni au primit o doză booster de vaccin anti-COVID-19, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Argentina, relatează luni Xinhua.

Pe baza Monitorului Public de Vaccinare, registrul online care urmăreşte campania de imunizare în Argentina în timp real, ministerul a anunţat că au fost distribuite 107.403.294 de doze de vaccin anti-COVID-19 de la debutul pandemiei, dintre care 98.785.071 au fost administrate.

Circa 40.714.300 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, în timp ce 37.248.617 de persoane au fost vaccinate cu schema de bază, iar 17.795.932 de persoane au primit, de asemenea, o doză booster (a treia doză).

Argentina a înregistrat sâmbătă un total de 9.083.673 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 128.653 de decese din cauza bolii, potrivit celui mai recent raport al ministerului.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share