Arafat, despre neconstituţionalitatea măştii: Măsura nu se aplică la spaţii închise. Suntem pe trend de scădere, să nu stricăm momentul

Arafat, despre neconstituţionalitatea măştii: Măsura nu se aplică la spaţii închise. Suntem pe trend de scădere, să nu stricăm momentul

Raed Arafat a vorbit, marţi, despre decizia CCR conform căreia obligativitatea purtării măştii de protecţie anti-Covid în spaţiile deschise a fost neconstituţională şi a făcut un apel la răbdare şi responsabilitate, în condiţiile în care situaţia epidemică din România a intrat pe o pantă descendentă în ultimele zile, conform Antena 3.

„Decizia priveşte procedura prin care s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă din care lipseşte, înţeleg, avizul Consiliului Legislativ, care este aviz consultativ, dar obligatoriu.

Este clar că este o problemă procedurală. Până se publică măsurile rămân valabile.

După ce se publică există 45 de zile de corectare, timp în care legea se suspendă după care se anulează din corpul ordonanţei.

Măsurile se vor aplica daca este nevoie, dar în spaţiul închis ele rămân valabile. Dacă dorim în faza asta şi în spaţiul închis să nu se poarte să ne trezim acasă cu toţii izolaţi...

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt