Arafat, despre ordinul privind criteriile de carantinare: Grupul tehnico - ştiinţific nu ia decizii şi le execută, propunerile merg la CNSU spre avizare / Pentru orice situaţie complexă, conducerea şi coordonarea trebuie să fie unitară, integrată

Arafat, despre ordinul privind criteriile de carantinare: Grupul tehnico - ştiinţific nu ia decizii şi le execută, propunerile merg la CNSU spre avizare / Pentru orice situaţie complexă, conducerea şi coordonarea trebuie să fie unitară, integrată

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a explicat că Grupul tehnico - ştiinţific doar înaintează propuneri către CNSU care la rândul său ia decizii care ulterior se transformă în acte normative. ”Pentru orice situaţie complexă, cum e pandemia, conducerea şi coordonarea trebuie să fie una unitară, integrată”, afirmă Arafat. 

Raed Arafat a făcut, vineri seară, precizări, într-un mesaj pe Facebook, după ce fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu şi fostul secretar de stat în minister Andreea Moldovan au afirmat că ştia despre modificarea criteriilor de carantinare, acestea fiind discutate în Grupul tehnico – ştiinţific.

Arafat a precizat că Grupul a fost înfiinţat cu mult înainte de pandemie şi are un Regulament de funcţionare în care se spune clar că deciziile luate nu devin executorii, ci trebuie trimise CNSU pentru avizare.

”Grupul tehnico - ştiinţific nu ia decizii de la sine şi le execută. Deciziile grupului pleacă ca propuneri către CNSU condus de primul ministru unde se dă aprobare sau se pot modifica nişte criterii pe care noi le propunem, în alt sens, pentru a ieşi hotărârea CNSU, iar unele dintre aceste decizii sunt transformate în acte normative cum ar fi Hotărâri de Guvern sau  chiar OUG.  Există la alineatul 6 (din Regulamentul de funcţionare al Grupului Tehnico - Ştiinţific - n.r.) că în situaţii excepţionale sau când e un pericol iminent se pot aplica deciziile Grupului, dar cu informarea CNSU. Nu a fost cazul”, a declarat Raed Arafat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt