Asistentul maternal suspectat de abuzarea a două minore, suspendat din funcţie

Asistentul maternal suspectat de abuzarea a două minore, suspendat din funcţie

Asistentul maternal suspectat de abuzarea a două minore a fost suspendat din funcţie până finalizarea cercetărilor de către organele abilitate, potrivit unui punct de vedere al Primăriei Sectorului 4, transmis, marţi, AGERPRES.

Pe 14 iulie 2021, autoritatea locală a luat la cunoştinţă despre un posibil abuz comis de asistentul maternal asupra a două minore aflate în plasament la familia acestuia.

Conform sursei citate, DGASPC Sector 4 a luat imediat măsura preluării minorelor de la familia asistentului maternal, a instituit protecţia lor în regim de urgenţă la unul din centrele aflate în subordine şi l-a suspendat din funcţie pe asistentul maternal.

Totodată, a fost sesizată Poliţia şi a fost informată Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, se mai arată în punctul de vedere.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt