Au dăruit viaţă

Au dăruit viaţă

Şapte persoane au primit în ultima săptămână o nouă şansă la viaţă. La Spitalul Parhon din Iaşi a fost maraton de transplanturi de rinichi. Mulţi dintre pacienţi au aşteptat chiar ani intregi acest moment iar acum au primit viaţa în dar, din nou.

Ultima săptămână a fost grea pentru medicii de la Spitalul Parhon din Iaşi. Însă, satisfacţia pe care au simţit-o în momentul în care au realizat că au salvat 7 vieţi şterge orice urmă de oboseală, spun ei.

Cea mai recentă prelevare a avut loc ieri, la Moineşti, ambii rinichi fiind donaţi unor bărbaţi aflaţi pe lista de aşteptare. Cei mai norocoşi care au beneficiat de transplant sunt acum bine şi se refac sub atenţia medicilor.

Sunt şi persoane care încă aşteaptă pe listă de câţiva ani buni şi care, din păcate, şi-au pierdut speranţa. Mulţi pacienţi -fac dializă de mai bine de 20 de ani.

De la începutul acestui an la Iaşi au fost făcute zece transplanturi renale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt