Au fost montate primele segmente ale tablierului din zona centrală a Podului suspendat de la Brăila

 Au fost montate primele segmente ale tablierului din zona centrală a Podului suspendat de la Brăila

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că au fost montate primele două segmente ale tablierului din zona centrală a Podului suspendat de la Brăila.

"Încă 38 de segmente din zona centrală a tablierului vor fi montate cu o frecvenţă medie de două piese pe zi. Operaţiunea este foarte importantă deoarece în cazul în care nu este respectată ordinea de montare există riscul fracturării pilonilor podului!", a scris, pe Facebook, ministrul Transporturilor.

El a precizat că toate cele 86 de segmente ale tablierului metalic urmează să fie asamblate până la începutul lunii iunie, anul acesta.

"Alte 10 segmente de tablier (câte 5 pe fiecare mal) sunt deja în şantier şi urmează să fie montate în zona pilonilor, după ce vor fi asamblate la sol în blocuri compacte. Fiecare segment de tablier are o greutate cuprinsă între 180 de tone şi 300 de tone, iar în total acestea cântăresc 21 de mii de tone", a subliniat Sorin Grindeanu.

Lucrările la Podul suspendat de la Brăila şi la drumurile de acces trebuie finalizate până la sfârşitul acestui an.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt