Auscwitz-ul câinilor

Auscwitz-ul câinilor

Dacă ar exista un iad al patrupedelor, atunci ar fi adăpostul de câini dintr-o comună constănţeană. În Amzacea 150 de animale stau înfometate într-o curte, bolnave, nesterilizate şi multe din ele aflate într-o suferinţă cruntă. Ingrijitorii nu mişcă un deget şi-i lasă să se stinga-n chinuri. Mai mulţi voluntari vor să ajute animalele, dar proprietarii adăpostului ilegal refuza orice ajutor.

Câinii lihniţi de foame primesc doar pâine uneori, iar apă beau din ce-a mai rămas de la ploaie. Mulţi sunt
bolnavi, iar suferinţa e vizibilă : N-au blană, se scarpină continuu şi au privirea animalului obişnuit cu traiul rău.
Stăpânii adăpostului improvizat de la Amzacea, îşi chinuie animalele în fiecare zi.

Adapostul ilegal de câini este supra-aglomerat : patrupedele se bat pentru că n-au fost puse după mărime, rasă şi după sex. În plus, toată zona e insalubră, plină de gunoaie şi deşeuri de tot felul.

Mai multe ONG-uri şi iubitori de animale au mers azi la Amzacea ca să salveze câinii de bolile şi foamea în care
vieţuiesc. Au vrut să-i hrănească şi să-i ducă la veterinar.

Animalele au râie, iar condiţiile-n care stau, sunt de coşmar.

De situaţia din adăpostul de la Amzacea au aflat şi poliţiştii. Iubitorii de animale au depus o plângere în care le cer să ia măsuri împotriva celor vinovaţi de maltratarea câinilor.

Poliţia aşteaptă un mandat de percheziţie să intre-n adăpost şi să ia câinii suferinzi de-acolo.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt