Autorii atacului sinucigaş din weekend erau un cuplu căsătorit în urmă cu câteva luni

Autorii atacului sinucigaş din weekend erau un cuplu căsătorit în urmă cu câteva luni

Autorii atacului sinucigaş comis în weekend în apropierea unei biserici din provincia indoneziană Sulawesi de Sud erau un bărbat şi o femeie care se căsătoriseră în urmă cu câteva luni, a anunţat luni poliţia indoneziană, potrivit dpa.

Douăzeci de persoane au fost rănite atunci când cuplul, aflat pe o motocicletă, a detonat o încărcătură explozivă în momentul opririi vehiculului de forţele de ordine la poarta catedralei 'Inima Sacră a lui Iisus' din oraşul Makassar, capitala provinciei Sulawesi de Sud.

Suspecţii aparţineau filialei locale a organizaţiei teroriste Jamaah Ansharut Daulah (JAD) şi aveau legătură cu un alt cuplu indonezian - Rullie Rian Zeke şi Ulfah Handayani Saleh - care în ianuarie 2019 a comis un atentat la Jolo, în sudul Filipinelor, soldat cu 23 de morţi, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale indoneziene, Argo Yuwono.

''Cuplul se căsătorise cu şase luni în urmă'', a adăugat Argo.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt