Autorităţile declară stare de alertă în municipiul Hunedoara; hotărârea trebuie aprobată de prefect

Autorităţile declară stare de alertă în municipiul Hunedoara; hotărârea trebuie aprobată de prefect

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) din municipiul Hunedoara a hotărât să declare stare de alertă pe teritoriul localităţii, în contextul în care gunoiul nu mai fost ridicat din oraş din data de 4 decembrie, a informat Primăria.

Hotărârea aşteaptă acum acordul prefectului judeţului Hunedoara, Călin Marian, urmând ca Primăria municipiului Hunedoara să înceapă ridicarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere cu mijloace proprii imediat ce decizia CLSU va fi aprobată la nivel judeţean.

"După două zile în care deşeurile menajere nu au mai fost ridicate, punctele de colectare sunt, puţin spus, arhipline. Nu ne mai permitem să aşteptăm nicio zi, pentru că nu ne jucăm cu sănătatea populaţiei. Nu ştim cât poate dura blocajul apărut în relaţia Consiliului Judeţean şi a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri cu operatorul de salubritate zonal Brai - Cata. Nici nu ne putem baza doar pe speranţa că se va găsi o soluţie foarte rapidă. Din aceste motive cred că trebuie să acţionăm", a declarat luni primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt