Autorităţile din Hunedoara vor solicita declararea stării de alertă, după ce firma de salubrizare a anunţat că nu va mai ridica gunoiul menajer din 61 de localităţi - Focus Prima TV

Autorităţile din Hunedoara vor solicita declararea stării de alertă, după ce firma de salubrizare a anunţat că nu va mai ridica gunoiul menajer din 61 de localităţi

Autorităţile din Hunedoara au avut, duminică, la sediul Prefecturii, o întâlnire de urgenţă în care s-a decis solicitarea acordului Ministerului Afacerilor Interne pentru declararea stării de alertă, din cauza suspendării serviciului de salubrizare în 61 de localităţi din judeţ, între care şi municipiile Deva, Hunedoara, Haţeg, Orăştie. Firma care prestează acest serviciu a anunţat că îşi va întrerupe activitatea deoarece are de încasat aproape 14 milioane de lei de la primării, iar Consiliul Judeţean i-a blocat conturile pentru neachitarea redevenţei. Pe de altă parte, Primăria Deva susţine că nu are restanţe către această firmă. 

“SC Brai-Cata SRL sistează, începând de azi, serviciile de salubrizare în Zonele 1 Brad, 2 Haţeg şi 3 Centru ale judeţului Hunedoara, fiind în imposibilitate de a presta acest serviciu, după ce Consiliul Judeţean Hunedoara a indisponibilizat prin poprire toate conturile bancare ale societăţii, ca urmare a neachitării redevenţei. De cealaltă parte, compania de salubritate are de încasat de la unităţile administrativ-teritoriale (UAT) din cele trei zone datorii cumulate în valoare totală de 13.986.645,27 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al companiei de salubrizare.

Total
0
Shares
Total
0
Share