Autoritățile locale din Sinaia cer suplimentarea patrulelor de jandarmi și solicită sprijinul militarilor de la Batalionul 21 Vânători de Munte pentru a putea asigura respectarea măsurilor de protecție sanitară și de distanțare fizică la mijloacele de transport pe cablu și pe pârtii.
Concomitent, Consiliul Local Sinaia pregătește o hotărâre care să dea dreptul forțelor de ordine să îi amendeze pe cei care nu respectă regulile de funcționare a domeniului schiabil.
Sâmbătă, la o zi de la deschiderea oficială a sezonului de iarnă la Sinaia, autoritățile au convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU), care a decis implementarea imediată a unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii infecției cu Covid19 în zonele aglomerate ale domeniului schiabil.