Avocat cercetat penal pentru „act sexual cu un minor”. Bărbatul ar fi profitat de o vulnerabilitate a fetei

Avocat cercetat penal pentru „act sexual cu un minor”. Bărbatul ar fi profitat de o vulnerabilitate a fetei

Un avocat din Braşov, cu aproape două decenii de carieră în spate, este cercetat penal după ce a profitat de situaţia dificilă în care se afla o adolescentă de 16 ani şi a făcut sex cu aceasta.

Un avocat din Baroul Braşov este urmărit penal pentru „act sexual cu un minor”, după ce a profitat de situaţia dificilă prin care trecea o fată de 16 ani şi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.   

„Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus la data de 02.06.2021 efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un suspect, avocat, pentru săvârşirea infracţiunii de „act sexual cu un minor”, prevăzută de art. 220 alin. 1 şi 3 lit. b) Cod penal, constând în aceea că, în perioada decembrie 2020 – martie 2021, acesta a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 16 ani, abuzând de situaţia vădit vulnerabilă a acesteia.   

La data de 03.06.2021, s-a dispus reţinerea suspectului pentru o durată de 24 ore. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.   

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt