Bani gratis pentru studii în străinătate

Bani gratis pentru studii în străinătate

Tinerii care vor să studieze în străinătate vor primi bani de la statul român. Practic, fiecare viitor student care este admis la universitatea de prestigiu din afară va putea apela la un împrumut pentru a-şi acoperi cheltuielile. Dacă după absolivre se va reîntoarce acasă, nu va mai fi nevoit să returneze creditul.Deocamdată este vorba doar despre un proiect de lege. Iniţiatorii spun că ar putea fi gata chiar din această toamnă.

Costul studiilor în străinătate ar putea fi acoperite de statul român. Un proiect de lege este acum în lucru la Guvern şi prevede ca orice viitor student care este admis la o facultate de prestigiu din altă ţară va putea apela la un împrumut de la stat.

Aşadar, cine se întoarce în ţară pentru o perioadă de 5-10 ani după absolvire nu va mai da banii înapoi. Cine alege să rămână peste hotare, va restitui banii. Suma va acoperi atât costul studiilor cât şi traiul în ţara respectivă şi banii vor fi daţi eşalonat pe parcursul anilor de studiu. Prioritate vor avea cei care au o situaţie financiară precară.

Decebal studiază istoria şi ştiinţele politice în Germania. Visează să devină profesor de istorie. Nu ştie deocamdată unde va profesa după absolvire.

La fel ca mulţi alţi tineri din România, Decebal a ales o facultate de prestigiu din afara ţării pentru a avea cât mai
multe şanse din punct de vedere profesional. Nu este însă o experienţă uşoară.

Un studiu recent surprinde motivele pentru care România nu-şi poate repatria cele mai bune creiere. Printre acestea se numără lipsa unor oferte de angajare atrăgătoare şi o piaţă locală a muncii lipsită de flexibilitate.

Nu toate universităţile sunt însă pe lista iniţiatorilor proiectului. În principiu, vor fi luate în calcul instituţiile de
învăţământ din top 100 Shanghai. Proiectul de lege ar putea fi gata la toamnă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt