Bărbat împuşcat în cap, găsit într-o locuinţă din oraşul Mizil

Un bărbat decedat, care prezintă o rană prin împuşcare la nivelul capului, a fost găsit, miercuri după-amiază, într-o locuinţă din oraşul Mizil, poliţiştii prahoveni efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a transmis că poliţiştii din Mizil au fost sesizaţi despre faptul că într-o locuinţă din oraş se află un bărbat decedat, la prima vedere împuşcat în cap, având o armă de vânătoare lângă el.

Echipa care s-a deplasat la faţa locului a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar la acest moment se efectuează cercetări.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt