BCE va derula teste de stres privind riscurile climatice

BCE va derula teste de stres privind riscurile climatice

Banca Centrală Europeană a anunţat lansarea unor teste de stres privind riscurile climatice, pentru a evalua capacitatea băncilor din zona euro de a absorbi şocurile financiare în urma schimbărilor climatice, transmit Reuters şi DPA.

Exerciţiul va începe în martie şi va fi realizat în primul semestru din 2022. Rezultatele vor fi publicate de BCE în iulie.

"Acesta nu este un test pe care băncile îl trec sau nu", este mai degrabă menit să identifice vulnerabilităţile, cele mai bune practici şi dificultăţile provocate de schimbările climatice. Prin urmare, testele de stres nu vor avea implicaţii directe asupra nivelul de capital al băncilor, apreciază BCE

Totuşi, rezultatele testului vor fi incluse în procesul de analiză şi revizuire şi, indirect, ar putea afecta cerinţele de capital, a precizat instituţia cu sediul la Frankfurt.

BCE se va concentra pe expunerea băncilor şi pe sursele de venit care sunt cele mai vulnerabile, combinând proiecţiile tradiţionale privind pierderile cu "culegerea cantitativă a noilor date".

În urmă cu un an, BCE şi-a prezentat aşteptările cu privire la riscurile climatice, însă, până acum, băncile le-au adaptat cu încetineală şi instituţia de la Frankfurt a făcut în mod repetat apeluri către acestea să urgenteze ritmul.

Recent, Frank Elderson, membru în boardul executiv al BCE, a apreciat că o propunere a Comisiei Europene vizând introducerea unor cerinţe legale pentru ca băncile să pună la punct planuri cu tranziţia afacerilor lor spre neutralitatea emisiilor de carbon este "binevenită". El a adăugat că BCE va ajuta la monitorizarea progreselor băncilor în cursul acelei tranziţii.

Anul trecut, Banca Centrală Europeană a dat publicităţii rezultatele primului test de stres privind efectele climei asupra economiei, în care se arată că eşecul introducerii unor politici care să reducă schimbările climatice ar putea afecta semnificativ economia europeană până la finalul secolului.

Dacă nu sunt adoptate reglementări iar ca rezultat dezastrele naturale devin mai frecvente şi mai severe, PIB-ul regiunii ar putea scădea cu 10% până în 2100 comparativ cu scenariul în care guvernele acţionează, avertizează BCE. Instituţia apreciază că şi o tranziţie necontrolată la o economie mai sustenabilă ar fi mai puţin costisitoare decât dacă nu se acţionează deloc.

"Fără politici către tranziţia la o economie mai verde, riscurile fizice vor creşte în timp. Ele vor creşte neliniar şi, din cauza caracterului ireversibil al schimbărilor climatice, această creştere va continua în timp. Este esenţială o tranziţie graduală şi timpurie", a apreciat vicepreşedintele BCE Luis de Guindos.

BCE face presiuni asupra companiilor şi băncilor să înţeleagă şi să gestioneze ameninţările climatice şi posibilitatea ca firmele poluatoare să fie eliminate de pe piaţă.

Portofoliile cele mai vulnerabile la riscurile climatice sunt cu 30% mai probabil să intre în incapacitate de plată în 2050, comparativ cu 2020, fără un scenariu de tranziţie la o economie mai sustenabilă. De asemenea, marile bănci deţin o expunere de peste 50% la companii extrem de vulnerabile la riscurile climatice decât băncile mai mici, apreciază BCE.

Băncile din ţări din sudul Europei, cum ar fi Grecia, Cipru, Portugalia, Spania şi Malta sunt semnificativ mai expuse la companiile care se confruntă cu riscuri fizice ridicate.

Anul trecut, Banca Centrală Europeană a înfiinţat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce ţin de mediu în politica monetară şi supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.

"Am decis să înfiinţăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre", a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde. 

Sursa: Agerpres

Afla mai multe desprebceriscuri climaticestresteste
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt