Beatrice Mahler: Acum ajung la spital familii întregi. Există oameni care au făcut teste rapide, dar nu vor să declare boala – Focus Prima TV

Beatrice Mahler: Acum ajung la spital familii întregi. Există oameni care au făcut teste rapide, dar nu vor să declare boala

Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, a declarat la Digi24 că în opinia sa numărul de cazuri de infectare cu Covid este tot mai mare și există două situații: cea în care ajung în spital cazuri tot mai grave, dar și cea în care pacienții fie se testează cu teste rapide și refuză să declare boala, fie au simptome și nu vor să se testeze. Mahler a acuzat și problema deficitului de personal, motiv pentru care personalul unităților medicale ajunge să aloce tot mai puțin timp pentru îngrijirea fiecărui bolnav în parte.

“Pe de o parte, numărul de cazuri care sunt în spital este mare şi sunt cazuri mult mai grave, cu o evoluţie rapid spre deteriorare. Pe de altă pare, sunt foarte mulţi pacienţi şi nu vorbim de un membru al familiei, ci familii întregi. Primim telefoane, sunt cel puţin 4-5 familii pe zi care solicită ajutorul, familii cu mai mulţi membri bolnavi. Sigur, intensitatea bolii variază în cadrul aceleiaşi familii”, a declarat managerul de la Marius Nasta. 

Mahler a povestit cum mai multe persoane i-au spus că au colegi de serviciu care s-au testat cu teste rapide, însă nu vor să declare boala, sau cunosc oameni care au simptome, dar nu vor să se testeze.

“Aceste situații amplifică gravitatea situaţiei pe care o trăim. Sunt convinsă că, fără să facem testarea rapidă şi rapid, nu vom reuşi să stabilizăm această creştere a numărului de cazuri”, a explicat aceasta. 

Beatrice Mahler susține că avem de-a face cu o boală vicleană, o boală extrem de nesigură şi impredictibilă ca evoluţie. 

Total
0
Shares
Total
0
Share