Beatrice Mahler: Numărul de cazuri în spital e mare, sunt mult mai grave, cu o evoluţie rapidă spre deteriorare

Beatrice Mahler: Numărul de cazuri în spital e mare, sunt mult mai grave, cu o evoluţie rapidă spre deteriorare

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, afirmă că în secţia COVID a spitalului pe care îl conduce sunt cazuri grave de pacienţi, a căror stare se poate deteriora şi care ar putea avea nevoie în orice moment de terapie intensivă.

Mahler susţine că medicii se confruntă cu situaţi în care trebuie să trateze familii întregi, dar şi că unii pacienţi le mărturisesc medicilor că au colegi de de serviciu care nu vor să se testeze sau, dacă se testează, nu declară boala. "Este o presiune extrem de mare legată de pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală, legat de cazurile care ajuns cu necesar crescut de oxigen, pacienţi pentru care trebuie în fiecare noapte să suplimentăm numărul de paturi. Noaptea trecută am avut zece paturi suplimentate, dar poate că asta nu e atât de neobişnuit pentru că am mai trăit în noiembrie. Ce e diferit în acest moment este că pe această secţie COVID, unde avem un normativ de personal al unei secţii obişnuite, avem 10 pacienţi care ar putea în orice moment să ocupe un loc în Terapie Intensivă, unde asistăm pacienţii cu ajutorul medicilor de la Terapie Intensivă, vorbim de proceduri de ventilaţie non-invazivă, e adevărat, nu sunt pacienţi intubaţi, dar sunt pacienţi gravi, pacienţi critici şi atrag atenţia că această îngrijire noi trebuie să o facem cu un personal deficitar şi atunci nu ne mirăm de nemulţumirea care apare ca urmare a timpului scurt pe care personalul poate să îl aloce unui pacient”, a declarat Beatrice Mahler, vineri seară, la Digi 24.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt