Beatrice Rancea, dusă la audieri. Procurorii au descins la sediul Operei din Iaşi. Zeci de percheziţii într-un dosar cu prejudiciu de 5.000.000 de lei

Beatrice Rancea, dusă la audieri. Procurorii au descins la sediul Operei din Iaşi. Zeci de percheziţii într-un dosar cu prejudiciu de 5.000.000 de lei

Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, a fost dusă la audieri.. Autorităţile au efctuat 26 de percheziţii, la Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune şi folosire frauduloasă a banilor, cu un prejudiciu estimat la 5.000.000 de lei.

Update: DIICOT a trimis în după-amiaza zilei de luni, 1 martie, un comunicat de presă referitor la descinderile care au loc la angajaţii Operei din Iaşi. Potrivit acestora, procurorii şi jandarmii au efectuat un număr de 26 de percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Iaşi şi Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals. „În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat, alternativ, în municipiile Iaşi, respectiv Bucureşti, un grup infracţional organizat condus de către o persoană, în calitate de mananger al unor instituţii culturale din municipiile Iaşi şi Bucureşti, grup la care au aderat ulterior şi alte persoane. Membrii grupului au acţionat în scopul de a obţine sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii. Acţiunile acestora vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvenţiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale Române Iaşi”, arată sursa citată. 

Citeste mai mult: adev.ro/qpa8b6

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt