Biden: Orice mişcare a Rusiei în Ucraina va fi considerată o invazie - Focus Prima TV

Biden: Orice mişcare a Rusiei în Ucraina va fi considerată o invazie

Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că i-a spus clar preşedintelui rus Vladimir Putin că orice mişcare a Rusiei în Ucraina va fi considerată o invazie, după ce anterior a sugerat că aliaţii sunt împărţiţi în privinţa modului de reacţie la orice ”incursiune minoră”, transmite Reuters. 

“Am fost absolut clar cu preşedintele Putin, nu are nicio înţelegere greşită. Dacă orice unitate rusă trece peste graniţa cu Ucraina, este o invazie”, a declarat Biden reporterilor de la Casa Albă.

Biden a spus că o astfel de invazie va fi întâmpinată printr-un ”răspuns sever şi coordonat, răspuns economic, aşa cum s-a discutat în detaliu cu aliaţii noştri, aşa cum a fost stabilit foarte clar cu preşedintele Putin”.

El a adăugat: ”Dar nu există nicio îndoială, să nu existe nicio îndoială, că dacă Putin va face această alegere, Rusia va plăti un preţ mare”.

Total
0
Shares
Total
0
Share