Bilanţul morţilor din China a crescut la 33

Bilanţul morţilor din China a crescut la 33

Inundaţiile apocaliptice din centrul Chinei au făcut ca bilanţul morţilor să ajungă la 33. Mai bine de 12 oraşe din provincia Henan se află sub ape, iar pagubele înregistrate sunt de proporţii colosale. Furtunile s-au extins deja şi în nordul ţării, iar vremea extremă a făcut deja primele victime.

Imagini halucinante au fost filmate de locuitorii unui oraş din centrul Chinei, în timpul inundaţiilor extreme. O femeie a fost salvată în ultimul moment de doi bărbaţi, după ce era la un pas de a fi luată de ape.

Nu toţi au fost, însă, la fel de norocoşi. Zeci de oameni au pierit în urma intemperiilor, iar
alte opt persoane sunt date dispărute.

Meteorologii spun că nivelul de precipitaţii din ultimele trei zile este observat doar o dată la o mie de ani. Până în
prezent, mai mult de o sută de mii de persoane au fost deja evacuate în urma precipitaţiilor record. Armata Chinei a trimis peste 5.700 de soldaţi şi membri ai personalului pentru a ajuta operaţiunile de căutare şi salvare ale autorităţilor.

Fenomene meteorologice extreme au avut loc şi în nordul Chinei. O tornadă a măturat un oraş din provincia Hebei şi a provocat moartea a cel puţin două persoane. Furtuna a distrus zeci de case, iar mai multe străzi au fost inundate în urma ploile abundente.

Pentru a preveni un posibil dezastru, salvatorii au efectuat reparaţii de urgenţă la cablurile de alimentare deteriorate şi la liniile de gaz.

Afla mai multe desprebilantchinainundatiitop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt